India e o țară a cărei atracție este de necontestat. Multe dintre obiectivele turistice ale țării se află sub patronaj UNESCO și sunt o reală încantare a spiritului. Un sejur în India nu va putea cuprinde toate minunățiile oferite de această unică civilizație, dar, în funcție de zona în care te duci, încearcă să nu ratezi vreuna dintre atracții. India are o diversitate aproape nemărginită de culturi, peisaje, monumente și locuri de explorat. De la ruinele antice, structurile religioase fascinante, orașele exotice și peisajele diferite, există o colecție nesfarsită de atracții turistice în India care, întotdeauna, va fascina și va copleși vizitatorul.
Ziua 1 Duminică
Întâlnire la ora 08.10 cu ghidul la Aeroportul Otopeni-check în Turkish pentru destinația Istanbul. Decolare la ora 10:00, sosire la ora 11.40. Decolare din Istanbul la ora 19.55.
Ziua 2 Luni
Sosire în Delhi, deplasare spre hotel.
La micul dejun personalul restaurantului vă vor prezenta o multitudine se bucate din bufetul suedez unde se intâlnesc preparate precum roti (un fel de clătită umplută), parathas (pâine subțire/ lipie) și preparate cu legume, deseori acompaniate de murături din zonă și branză proaspătă.
După micul dejun veți face un tur de o zi al stațiunii Gulmarg, stațiune de iarnă aflată la o altitudine de 2653 m și populară pentru întrecerile de golf desfășurate anual. Tot aici se află telegondolă care urcă la cea mai mare altitudine din lume (4200 m). De asemenea vei face și un tur călăre cu o durată de 15 minute.
Prânzul îl veți lua la un restaurant local și veți experimenta mâncărurile condimentate și speciale cu specific indian.
Transferul la hotel. Cina va fi servită la 20:00.
Ziua 3 Marți
Mic dejun. În Agra, vizită la Taj Mahal – cel mai extravagant monument închinat dragostei construit de împăratul Shah Jahan în memoria soției sale.
Deplasare la Jaipur unde se vizitează (se urcă, opțional, pe elefant sau cu jeep-ul) Fort Amber (palat fortificat construit pe un pinten stâncos)–capitala Rajahstanului. În Jaipur se vizitează: Observatorul Jantar Mantar, City Palace (palatul maharajahului – unde încă locuiesc descendenți ai rajahului local), Templul Birla și în exterior Hawa Mahal (Palatul Vânturilor).
La cină veți servi Chicken Biryani o specialitate tradiționale ce conține bucăți suculente de pui și orez basmati gătite cu șofran și apă de trandafiri. Carnea și orezul sunt gătite împreună, așa că aromă cărnii intră în orez și îl face și mai gustos. Este un fel de mâncare ce se mânca cu mâinile în India. Aroma este atât de puternică încât rămâne și după ce te speli pe mâini.
Ziua 4 Miercuri
După micul dejun se vizitează: Raj Ghat (Ghandi Memorial) – locul incinerării lui Mahatma Ghandi (părintelui națiunii), Fortul Roșu – construit în 1639 și Qutab Minar – cel mai înalt minaret de cărămidă din lume, După amiază, timp liber pentru shopping.
Transferul vă stă la dispoziție. Cină este servită la 20:00.
Ziua 5 Joi
Transfer la aeroport. Decolare spre Istanbul la ora 6.05. Sosire în Istanbul la oră 10.25. Ora 19.25, decolare. Sosire, Otopeni, ora 20.50.
India
Cod ofertă: 10033
Preţ: 1595 Euro/persoană

